Șnițel de porc în crustă de mălai ( fără gluten )
Ei bine, eu parcă m-am plictisit de șnițelele obișnuite așa că vă propun să-ncercați și voi unele mai speciale: coapte într-o crustă crocantă de mălai.
Șnițelele fac parte din alimentația românilor indiferent de ocazie. Fie că-i vorba de-o aniversare în familie, un prânz obișnuit sau ca aperitiv pe platourile de sărbători, acesta nu lipsește niciodată. Chiar și-n pachețelul copilului se strecoară câte-un șnițel sau două, mai ales când merge cu școala în excursie. 🙂
Ei bine, eu parcă m-am plictisit de șnițelele obișnuite așa că vă propun să-ncercați și voi unele mai speciale.
INGREDIENTE PENTRU MARINATĂ
500 g cotlet de porc fără os
250 g iaurt integral
50 g unt moale
1 lingură ardei roșu tocat
1 lingură leuștean tocat
paprika dulce
sare și piper
INGREDIENTE PENTRU CRUSTĂ
2 ouă
20 g unt moale
200-250 g făină de mălai
150 g cașcaval
sare
Am pregătit marinata omogenizând iaurtul cu untul moale. Am adăugat ardeiul și leușteanul tocat, apoi am condimentat. Am bătut puțin feliile de cotlet și le-am lăsat o oră să se odihnească în marinata pregătită anterior.
După acest timp mi-am pus tava la îndemână și m-am ocupat de compoziția pentru crustă. Am bătut ouăle împreună cu sarea și untul. Am adăugat făina de mălai și cașcavalul încorporându-le bine. Am dat fiecare felie marinată prin această compoziție și le-am așezat în tavă.
Am copt șnițelele timp de 25 de minute la 170°C și le-am servit alături de-o salată răcoritoare cu rădăcină și frunze de ridichi și sos de iaurt cu codițe de ceapă verde.
Poftă bună!