Ciorbă de curcan a la grec
Ciorbele acre sunt printre preferatele mele. Și, desigur, vreo 5-6 ardei iuți alături.
Da, știu… Sunt mulți dar datorită lor am început să mănânc ciorba de burtă.
Ei, dar azi ți-am adus o ciorbă mai apreciată, o ciorbă care se fierbe mult și lent. O ciorbă cu carne de curcan, legume și o mână de orez. Acrișoară că i-am pus un strop de oțet. De vișine, că ăla-mi place. Dar dacă ai altul la îndemână, nu-i niciun bai. E chiar perfect!
INGREDIENTE
500 g carne de curcan
2 foi de dafin
2 morcovi
1 rădăcină pătrunjel
2 căței de usturoi
1 ceapă
ardei roșu
80 g orez
350 ml smântână
3 gălbenușuri de ou
50 ml ulei
1-2 linguri oțet
sare/piper
pătrunjel verde tocat
Într-o oală cu apă rece am pus foile de dafin și carnea de curcan la fiert. Mie îmi place s-o fierb lent, cam 3-4 ore, să fie extrem de fragedă, să se topească în gură. Dacă ai la îndemână o oală sub presiune ca și <a href=”http://profitshare.ro/l/3267300″ target=”_blank”>aceasta</a> poți scurta timpul de fierbere la aproximativ 45 de minute. Mai fac și eu așa uneori.
Între timp am pregătit legumele. Rădăcinoasele le-am spălat, le-am curățat și le-am tăiat cuburi, iar ceapa, usturoiul și ardeiul le-am tocat cu ajutorul tocătorului Apoi le-am călit ușor în cei 50 ml de ulei și un strop de apă.
La jumătatea timpului de fierbere am adăugat toate legumele în supă, iar la final, am dres-o cu smântână și gălbenușurile de ou. Aici a venit momentul să adaug orezul. Ciorba e suficient de fierbinte încât să-l gătească fără ca acesta să se transforme în ”floare” și să se zdrobească.
Am potrivit gustul cu sare, piper și oțet și, bineînțeles, am presărat deasupra muuult pătrunjel verde tocat.
E o ciorbă minunată mai ales pe frigul ăsta.
Poftă bună!