Prăjitură ușoară cu căpșuni
Prăjitura cu căpșuni e de foarte mulți ani un ritual în familia noastră. De fiecare dată când pregătesc dulceața de căpșuni, aceasta își are locul asigurat. Este o prăjitură foarte simplă, și foarte parfumată! O rețetă ușoară, cu puține ingrediente pe care întotdeauna e bătaie.
E musai să o încerci! Poți să o pregătești și cu cireșe, vișine ori fructe de pădure. Și caisele o parfumează. E absolut grozavă!
INGREDIENTE
6 ouă
3 linguri zahăr pudră
2 linguri zahăr tos
6 linguri făină tip 000
2 linguri ulei
400 g căpșuni
Într-un castron am bătut albușurile împreună cu un praf de sare. Când au început să capete consistență am adăugat treptat zahărul pudră.
Gălbenușurile le-am spumat împreună cu zahărul tos. Le-am încorporat în albușurile bătute spumă și am adăugat în ploaie cele 6 linguri cu făină.
La final am încorporat ușor, uleiul.
Am așezat compoziția într-o tavă termorezistentă unsă cu unt. Am așezat deasupra căpșunele spălate și curățate ( pe cele mai mari le-am tăiat în două sau patru ).
Am copt prăjitura timp de 25 min la 170°C. Pentru a te asigura că prăjitura e coaptă, îți recomand să faci testul scobitorii.
Am tăiat-o caldă și e lesne de-nțeles de ce. Am apucat doar s-o pudrez cu zahăr, apoi a dispărut.
Nu-i așa că-i simplă? Hai! Te provoc s-o încerci!