cum se fac gogosile
Preparate de post

Gogoși – rețeta de post

Când eram mică, mami făcea în fiecare weekend câte ceva dulce. Când se-apuca de gogoși, eram mereu pe lângă ea; tare-mi plăcea să mă joc, să modelez aluatul.  Și-n ziua de azi ne face bunătăți. Eu mereu aștept tortul Doboș sau prăjitura cu mere. ❤

Când vine vorba de gogoși, mie-mi plac umplute cu budincă de vanilie făcută în casă, însă fiind post, m-am gândit că o rețetă fără lapte și ouă v-ar fi de mare folos. Sunt niște gogoși foarte simplu de preparat și foarte pufoase. Sigur o să vă placă.

ÎNGREDIENTE PENTRU GOGOȘI

500 g făină tip 000

250 ml apă caldă

60 ml ulei cald

25 g drojdie proaspătă

3 linguri zahăr

coaja de la o lămâie și de la o portocală

sare

600 ml ulei pentru prăjit

Am cernut 500 g de făină într-un castron încăpător. Am încălzit cei 250 ml de apă.
Într-un alt castron am omogenizat drojdia împreună cu o lingură de zahăr iar după ce s-a lichefiat am adăugat 50 ml din apa încălzită și două linguri de făină din cea pe care am cernut-o în castron. Am omogenizat și am lăsat maiaua să crească vreo 15 minute.

drojdie proaspata

maia

Peste făina cernută am ras coaja de lămâie și de portocală. Am adăugat restul de apă caldă în care am dizolvat și cele două linguri de zahăr rămase. Am presărat sare și am adăugat maiaua, apoi am frământat bine până ce toate ingredientele s-au legat. La final am adăugat uleiul cald și am mai frământat pentru a-l încorpora. Am acoperit castronul cu folie alimentară și am lăsat să dospească aproximativ 45 de minute. Ai grijă să fie cald în bucătărie și să să nu fie curent.
Miroase așa de frumos aluatul acesta, încât aproape că-ți vine să-l mănânci crud.

maia cu drojdie

aluat de gogosi

aluat pentru gogosi de post

După ce aluatul și-a dublat volumul l-am scos pe planșa de silicon. tapetată foarte bine cu făină. L-am întins la vreo 5-7 mm grosime și am tăiat cercuri de mărime medie ( poți folosi un pahar ) pe care le-am lăsat să mai crească vreo 15 minute. Între timp, într-o cratiță nu foarte mare, am încins uleiul. Am folosit cam 600 ml de ulei pentru prăjit deoarece gogoșile au nevoie de baie de ulei pentru a crește și a se rumeni frumos.

gogosi

gogosi rumene

gogosi de post

cum se pregatesc gogosile de post

Am pudrat gogoșile cu zahăr și am început împărțeala: o parte pentru noi, una pentru mama și una pentru mama Lenuța. Toată lumea fericită. Sau… aproape. Am primit reclamații că am făcut prea puține. ☺
Ei, nu-i nimic data viitoare am să dublez cantitățile. Sper să ne-ajungă. ☺
Poftă bună!