Pască – rețeta cu brânză și cacao
Ne place tare mult această pască. Diferență mare între cea clasică și cea cu cacao, nu e, însă cacaua parcă-i dă un gust aparte. E o variantă minunată pentru cei care sărbătoresc Paștele catolic și cel ortodox atunci când nu se nimeresc deodată și vor diversitate pe masa de Sărbători. ❤
INGREDIENTE PENTRU ALUAT:
650 g făină tip 000
1 plic drojdie instant
2 ouă
70 g zahăr + 30 g zahăr vanilinat
250 ml kefir la temperatura camerei
80 g cacao
60 ml lapte cald
1 linguriță rasă de sare
50 ml ulei cald
INGREDIENTE PENTRU UMPLUTURA DE BRÂNZĂ:
700 brânză cremoasă de vaci
2 ouă + 1 găbenuș și 2 linguri de lapte pentru uns
50 g griș de grâu
100 g zahăr + 10 g zahăr vanilinat
coaja rasă de la o lămâie
un vârf de cuțit de sare
100 g stafide hidratate
Pregătirea aluatului:
Puteți frământa aluatul cu mâna sau puteți folosi un mixer cu bol performant, aluatul va fi deosebit oricum l-ați pregăti. ☺
Într-un pahar, am pregătit maiaua din lapte cald, drojdie și o lingură de făină. Am acoperit paharul cu un capac de silicon și l-am pus deoparte.
În bolul mixerului, am pus făina, cacaua și restul ingredientelor, mai puțin uleiul. Peste acestea am adăugat maiaua și am frământat aluatul.
Am obținut un aluat elastic, de-un maro închis, pe care l-am lăsat la dospit, la temperatura camerei, timp de o oră. A crescut absolut minunat, mai că a vrut să fugă din bolul mixerului și a fost o adevărată plăcere să lucrez cu el. ❤
În timpul în care a crescut aluatul, am pregătit umplutura de brânză dulce cu stafide. Partea asta este și mai simplă pentru că tot ce am făcut a fost să pun toate ingredientele în bolul mixerului și să le mixez până am obținut o umplutură densă și cremoasă.
Am împărțit treptat aluatul, după cum am avut nevoie. Am folosit o parte pentru baza pascăi. Am intins aluatul pentru o tavă de 21 cm și am păstrat grosimea de 1 deget. Din restul aluatului am păstrat o bucată cât o nucă de cocos din care am decupat floricelele pentru decor iar cu ce a rămas am împletit marginea pascăi. În loc de floricele puteți modela clasicul grătar. ☺
După ce am așesat marginea impletită în tavă, am așezat toată umplutura de brânză și am decorat pasca. Am lăsat-o 30 de minute la dospit, apoi am uns-o cu amestecul de gălbenuș cu lapte folosind o pensulă de silicon. Avantajul acestor pensule e acela că sunt ușoare, fine, ele nu turtesc aluatul crescut și nu lasă urmele firelor ca și pensulele obișnuite. ❤
Am copt pasca la 170°C timp de 50 de minute în cuptorul electric preîncălzit. A ieșit o minunăție de pască, cu umplutură umedă și cocă pufoasă. ❤ Uneori o mai pregătesc și în restul anului, sub formă de prăjitură.
Paște Fericit tuturor, indiferent pe care îl veți sărbători! ❤